Un aspitore finu è sciancu chì parsigua i rapitori è l’assassini sin’à l’ultima pagina ; supranatu da una boci schirzosa chi si ni ride di i so fiaschi è di i so abitudini di vechju fantinu ; à mezu à una sucità siciliana cumplessa è tribulata ; eccu la, à cavaddu annant’à a so vechja Lambretta – chì u lascia casca quandi ùn’i po più, è à i peghji mumenti – a figura di Cordilione attraversandu u so tempu è l’isuli vicini in cerca di a verità. L’aspitori ùn hà nudda da invidià à i so pridicissori inglesi, americani, catalani è ancu… siciliani. N’hè dighjà un paru, un imaghjina literaria bedda preta chì apri pà à prima volta u genaru « pulizzeru » à a lingua corsa.
Un inspecteur rusé et boiteux qui poursuit les ravisseurs et les assassins jusqu’à la dernière page ; accompagné par une voix moqueuse qui se rit de ses échecs et de ses habitudes de vieux célibataire ; immergé au cœur d’une société sicilienne complexe et tourmentée ; le voici le personnage de Cordilione, chevauchant sa vieille Lambretta – qui le laisse tomber quand elle n’en peut plus, dans les pires moments – traversant son temps et les îles voisines à la recherche de la vérité. L’inspecteur n’a rien à envier à ses prédécesseurs anglais, américains, catalans et même… siciliens. Il en est déjà un égal, une figure littéraire complète qui ouvre pour la première fois les portes du genre « policier » à la langue corse.
|
 |
Extrait :
« Un odore stranu è forte l’ubligò à caccià un mandile è à tuppà si u nasu. Da u scumbugliu chì l’apparse quand’elli s’avvizzonu pianu pianu l’ochji à l’oscurità, Cordilione capì subbitu chì s’era passatu qualcosa d’insolitu. Pensò chì qualchissia avia circatu un ducumentu o un cartulare mettendu in disestu tuttu ciò ch’ellu avia toccu. Stinzò u bracciu, paspò u muru è truvò l’interruttore tondulu à l’usu anticu. Accese u lume. Si cunfermò a so impressione videndu una catasta di cartulari lampati in pianu, à mezu à i libri, i fogli di carta, e penne è l’altri scartafacciuli chì paria ch’ella fussi passata una maistralata. S’avanzò ver di un sofà di stile anzianu, in fondu, vicinu à un bancu chì facia cum’è un bar, è si ghjimbò da guardà ciò chì ci era daretu chì pudissi fà tantu piacè à e mosche trasaltate chì girandulavanu è bufunavanu. Sbarrò l’ochji, ancu s’ellu s’aspettava à pena à quella scuperta, videndu u corpu insanguinatu, longutiratu in pianu, cù un stilettu chì li traficcava u core. Prima di scruchjà u telefunu pè chjamà u cummissariatu, si calò nantu à u cadaveru da tastà ne a rigidità. Era digià bellu sticchitu. « Dui o trè ghjorni » pensò Cordilione caccendu li u portafogliu da a stacca interna di u ghjileccu. A carta d’identità era quella di Ghjuvanlucca Benediri.
- Ma chì ci faci quì, issu diavulacciu ? briunò Cordilione chì ùn ci capia più nunda, mi volini fà scimiscia ! ! !
Quissa po a surpresa t’hà datu una scuzzulata. Era di sicuru l’ultima parsona chì ci pudii truvà in issu locu. Pacenzia, o fiddò, ci vularà à rifletta ancu di più…ma a sapemu chì à tè ti piaci.
Ah, ci se ancu tù, veni quì cù noscu chì l’affari sò in francesu, è s’è tù ci capisci qualcosa…
L'AUTEUR
Originaire de Bunifaziu, sociolinguiste, enseignant à l'Université de Corte, Jean-Marie Comiti est l'auteur de nombreux ouvrages et articles à carcatère scientifique. Il a publié Cheese aux édtions Albiana. Il collabore régulièrement à la revue Bonanova éditée par le Centre Culturel Universitaire de Corti. Il est le premier auteur de polar de langue corse.
Version française du livre
NERA, la série noire MADE IN CORSICA
Le roman noir régionaliste est porté en Corse par la vague du polar Méditerranéen. Relancé ici par la collection NERA entièrement dédiée au genre, il a suscité un net regain d’intérêt de la part du public. Conçu comme une façon ludique de pénétrer habilement les arcanes d’une société, il a ouvert une brèche originale au sein de la littérature classique et mis en valeur des thèmes jusqu’alors méjugés. |